Grigore Chiper:

Grigore Chiper
Poezia Radmilei Popovici-Paraschiv se dezlănțuie între două extreme, ca între două maluri: biograficul stors din eul poetic, picătură cu picătură, și ruga-psalmodiere, dătătoare de ritm și ritmuri. Portretul poetic, pe care și-l încropește, apare încet, piesă cu piesă. Materialul cel mai de preț utilizat și comun tuturor componentelor din textul său este metafora. Metafora reprezintă liantul, dar și trecerea lină, în clar-obscur, de la elementele realității la cele tradiţional poetice („unghiile mele”, „genele mele” „inimile mele”, „aripile mele”). Astfel, poezia sa, fixată sigur în metaforic, se situează în afara trendurilor, într-o zonă imună la „moduri” și „mode”. R P-P nu marchează realitatea prin intermediul datelor culturale, recurgând îndeosebi la variatele tipuri de intertextualitate, cum au făcut-o optzeciștii, nu construiește tărâmuri mirifice sau, invers, nu sondează cotloanele sordide, domenii de care erau atrași nouăzeciștii, nici nu e interesată fatalmente de universul minimalist, cu care s-a identificat poezia milenaristă. După câteva decenii de experiment și vâltoare, poezia intră într-o albie de acalmie relativă, de tatonări și expectativă. Poezia R P-P a absorbit câte ceva din toate, ea însăși însemnând o manieră mai simplă, cvasi-populară de a înțelege și a exprima poezia. Nu în zadar, R P-P este cunoscută și ca autoare de texte pentru muzică, pe care le include în florilegiul de față.