Claudia Partole:

Claudia Partole

Frumuseţea Lumii este adunată de acei înzestraţi cu har într-o icoană-triptic. Prin Culoare, Muzică şi Cuvânt. E fascinant când se îngemănează aceste miracole divine! Eu cred că spiritele creatoare se întâlnesc înainte de toate la nivel astral. Iar conlucrarea lor se arată mai apoi ochiului homeric al lumii. Astfel aş putea defini colaborarea armonioasă dintre o poetă al cărei vers e o revărsare cromatică şi un artist plastic de un talent magnific ale cărui creaţii sunt adevărate ofrande poetice.

Radmila Popovici-Paraschiv şi Teodor Buzu. Împreună, prin Cuvântul urzit cu mare măiestrie în pânză Cromatică, dezleagă şi întregesc un mesaj impresionant, tăinuit în metafore. Iar noi suntem ademeniţi să asistăm la un superb vernisaj al celor două Muze…