Aliona Grati:

aliona

Mai aproape structural de poezia visării cu ochii deschişi, poeta reacţionează totuşi la semnele venite din exterior. Conştiinţa de zi decriptează misterele, lumina minţii descoperă în istorie „evidenţe” stridente, ce neapărat trebuie spuse, strigate chiar şi astfel exorcizate. Strâmbătăţile lumii generează adeseori frustrări şi depresii spirituale ireprimabile, transpuse în gesturi de abandon de sine în nebunie şi atunci ni se aştern în faţă viziuni în convulsie expresionistă despre un timp care „stă de mult cu ştreangul pus”. În aceste momente de autoscopie, grotescul se ridică la cote maxime, frizând explozii de angoase. Oceane de sânge, schelete „ambulante”, avioane burduşite cu trotil, plante mutante, oameni care seamănă cu nişte cari ce „umblă cu cerutul într-un putred măr în cimitir” („Cimitir festiv”), îi decorează acum universul apocaliptic. Te prinzi involuntar în aceste previziuni de Casandră ca într-o „horă de fluturi” („Fluturii”), te laşi înghiţit pe neobservate de tranchilizantele „cu efect de felină” („Diazepam”). Şi doar senzaţiile acute de durere te pot trezi din transa sadică: „Tu n-ai ştiut de nebunie!/ Cum pune lame pe pereţi să urle cordul de mânie” („Coridor”), şi atunci poţi alege dacă te faci coparticipant la scenele de autosupliciu : „Tai părul cu rău de cădere/ Pierd dinţii scrâşnind de tăcere/ Vărs teama din ochi cu putere/ Scuip ura din piept cu plăcere…” („Sindroame”). Alteori racilele secolului al XXI-lea impulsionează erupţii de supărare, pe care autoarea le orientează în albia unor pamflete. În aceste momente lirica resentimentului, causticitatea şi sarcasmul are un rol curativ. Tratamentul este „înnobilat” poetic prin experimentarea ingenioasă a monorimei, loc al versului în care sunt plasate „medicaţiile”.