La patru ani îl așteptam…

Tu, tată...Cezara
(Muzică de Marian Stârcea, text de Radmila Popovici-Paraschiv)

La patru ani îl așteptam cu lunile, desenându-i flori sanitare (cu cruci roșii în mijlocul coroanei de petale). Prea devreme am înțeles că și tații cei mai tați plâng. De la șapte până la cincisprezece, am mers împreună la școală. Cu mine a fost mai strict decât cu alții, dar am iubit matematica, pentru că era de-a casei. Am îndrăgit gâze și viermi, broaște și tot ce mulți copii ucid. Îmi spunea: "n-am văzut om mâncat de păianjeni, ia te uită, ce frumușel și mititel e sărăcuțul!". L-am jelit până și pe lupul din "Capra cu trei iezi" — cât de senzibilizant îi reda bocetul din groapa în flăcări! Aducea în grădină viorele albe și brândușe cu pădure și medean cu tot, pentru a înfășura cât mai din timp casa noastră cu primăvară. Altoia orice în orice, convingând până și scorușul să rodească în păr. Ne-a demonstrat că un pom poate înflori de patru-cinci ori într-un singur aprilie — aproape magie! Spunea poezii, pe de rost, cu duiumul. Nici nu știam că multe erau chiar ale lui. Îmi imprima vocea pe bandă de magnetofon. Astfel, am învățat să mă ascult dintr-o parte — mare lucru! La zece ani mi-a pus un Weltmeister, cât mine, în brațe și m-am făcut, de nevoie, instrumentist fără carte. Aceasta m-a dus spre textele pentru cântece, pe care, tot de nevoie, le zămisleam din lipsă de cuvinte pentru melodii. Câte aș mai avea de povestit! Știu, știu că s-ar suprapune cu amintirile multor fiice și, totuși, pentru mine e unic! M-am temut mereu de supărarea lui. Mă tem și azi, să nu-i fac rău la inimă. E cardiac. Și invalid. Și nu mai poate vorbi de ceva timp. Dar ce Tată! Dar ce Bunic! Dar ce Om! Vai de băieții pe care, vrei nu vrei, "i-am trecut" prin tata. Ce puțin rămânea din unii... Nu m-a alintat cu cuvinte de dragoste, dar când mă mângâia uneori pe creștet, îmi părea că e atingerea sfinților. Sfaturile lui mi-ar ajunge pentru zece vieți. Mă mai enervau, firește, acum le trăiesc și le transmit. Și m-am zbătut să nu-l dezamăgesc. Și am mers înainte, chiar prin gropi, ținându-mă de CE-AR ZICE TATA. Și l-am ținut în brațe când era copil, adineaori, și i-am spus povești, și poezii, ca în anii aceia cu ninsori stelare și explozii de flori. Pavel Popovici a rotunjit 70. Trăiască tații fetelor și băieților mici, mari și de toți anii! Vinul și mierea din mâinile tatei au structura de cristal a privirii altoite în sufletul meu de patru ani, sau o mie. Tată...

Comments are closed.